La patru luni de la divorţ, un cântăreţ îndrăgit şi-a refăcut viaţa cu o celebră actriţă

16 august 2014 12:54   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Fosta soţie s-a afişat deja cu noul iubit, iar solistul nu a stat nici el degeaba. Chris Martin are o relaţie cu actriţa Jennifer Lawrence, de la sfârşitul lunii iunie, potrivit unor surse apropiate celor doi.

Potrivit E! Online, care citează "mai multe surse", cei doi au început să se întâlnească la sfârşitul lunii iunie, când starul seriei "Jocurile foamei/ Hunger Games" s-a despărţit de actorul Nicholas Hoult.

Deşi la începutul lunii iulie se vorbea de o împăcare între Chris şi Gwyneth Paltrow, lucrurile nu stau deloc aşa, iar cei doi şi-au refăcut rapid vieţile amoroase. 

Cei doi s-au despărţit de comun acord în luna martie a acestui an, după o căsnicie care a durat zece ani.

La rândul ei, actriţa americană Gwyneth Paltrow ar fi început o relaţie amoroasă cu unul dintre creatorii serialului de succes "Glee". Actriţa, în vârstă de 41 de ani, l-a cunoscut pe noul iubit, Brad Falchuk, în 2010, când a avut prima apariţie în serialul creat de acesta. Recent, cei doi au fost văzuţi luând o cină romantică la un restaurant din Los Angeles. Ulterior, Paltrow şi Falchuk, care are 43 de ani, ar fi petrecut, în luna iulie, un weekend împreună, într-o destinaţie mai puţin expusă publicului, în statul american Utah.

Gwyneth Paltrow şi Chris Martin, care au doi copii împreună - Apple, în vârstă de 10 ani, şi Moses, în vârstă de 8 ani -, s-au căsătorit pe 5 decembrie 2003 şi şi-au anunţat despărţirea, definită de cei doi drept "separare conştientă", într-un mesaj comun, publicat în martie pe site-ul actriţei americane, goop.com.

Mai multe