Lady Gaga are milioane de fani falşi pe Twitter
Mai puţin de o treime din fanii care o urmăresc pe Twitter pe cântăreaţa americană sunt reali, potrivit unui raport dat publicităţii de compania britanică Status People.
Din cei aproape 30 de milioane de followeri pe care Lady Gaga îi are pe Twitter, doar 29% sunt reali, susţin reprezentanţii companiei. Verificarea s-a făcut cu ajutorul unui program creat de aceştia prin care pot fi depistate conturile frauduloase de pe această reţea de socializare. Potrivit Status People, utilizatorii de Twitter se împart în trei categorii: falşi, inactivi şi activi.
Lady Gaga este foarte activă pe Twitter. Ea se numără printre celebrităţile care ţin în permanenţă legătura cu fanii săi, postând frecvent informaţii şi fotografii de la evenimentele la care participă.