Lady Gaga, în lacrimi, într-un film în care vorbește despre viața sa: „Sunt singură...”
Lady Gaga )31 de ani) și-a deschis sufletul pentru admiratorii săi în cel mai recent film documentar, „Gaga: Five Foot Two”, în care a făcut mai multe mărturisiri despre „dușmănia” dintre ea și Madonna, precum și despre faptul că se simte singură și că ar avea probleme de sănătate.
În documentarul despre viața artistei, care urmează să fie lansat pe 22 septembrie, Lady Gaga a izbucnit în lacrimi în timp ce vorbește despre toate momentele și problemele care o macină. Pe Internet nu a fost încă difuzat decât un fragment audio al câtorva dintre înregistrări, dar pe fundal se observă cum cântăreața este copleșită de emoții pe măsură ce se destăinuie, după cum relatează The Mirror.
„Sunt singură, Brandon, în fiecare noapte”, mărturisește ea pe înregistrare. Lady Gaga este într-adevăr în afara unei relații oficiale după ce s-a despărțit anul trecut de fostul său logodnic, Taylor Kinney. „Și toți acești oameni vor pleca, iar apoi voi fi iar singură.”
Într-o altă scenă, Lady Gaga pare să dezvăluie ce anume o deranjează cel mai mult la Madonna, rivala cu care a fost în „război” mereu: „Ideea e că am admirat-o întotdeauna pe Madonna, încă o admir, indiferent de ce crede ea despre mine. Singurul lucru care mă deranjează la ea este...”, iar înregistrarea se oprește în momentul în care urmează să se confeseze, urmând ca fanii artistei să afle adevărul când va fi difuzat filmul.
De asemenea, cântăreața este surprinsă și în cadrul unei clinici, unde o asistentă pare să-i explice etapele unui tratament pentru o presupusă boală de care Lady Gaga suferă. Filmul va fi lansat pe 22 septembrie, pe canalul american de divertisment Netflix.