Lady Gaga s-a bălăcit la -1˚C

2 martie 2015 20:34   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Brrr! Cântăreaţa Lady Gaga a tremurat bine duminică dimineaţă, când s-a bălăcit împreună cu iubitul său, Taylor Kinney, în apele îngheţate ale Lacului Michigan. Diva a dârdâit zdravăn la minus 1˚ C.

O dimineaţă friguroasă pe malul Lacului Michigan din Chicago, după o noapte cu fulguială. Lady Gaga (28 de ani) şi iubitul ei, Taylor Kinney (33 de ani), de profesie actor şi fotomodel, se alătură celor 4.500 de curajoşi, în chiloţi şi costume de baie, care se bălăcesc printre gheţurile ce plutesc pe apa ce dă fiori. Diva şi iubitul ei spun că vor să serbeze logodna pe care au făcut-o de Ziua Îndrăgostiţilor, la 14 februarie, cu baia la gheaţă.

Totodată, împreună cu ceilalţi îndrăzneţi, au făcut bălăceala polară ca să adune bani pentru Olimpiada specială de la Chicago dedicată persoanelor cu dizabilităţi. În timp ce diva a făcut baia în tricou, iubitul ei s-a lăsat la pielea goală, doar în chiloţi. Fanii au văzut, astfel, că Taylor şi-a tatutat pe spate aripi, pentru a confirma ceea ce Lady Gaga a spus în repetate rânduri, că este îngerul ei păzitor.

Cei doi au o relaţie de circa patru ani. Cântăreaţa, care are o avere de 230 de milioane de dolari, nu s-a plâns nici o clipă de frigul pe care l-a îndurat. Baia îngheţată, la care a participat şi actorul Vince Vaughn (44 de ani), s-a dovedit un mare succes, organizatorii reuşind să colecteze 1 milion de dolari (în jur de 3,96 milioane de lei)  pentru olimpiadă. La bălăceala anuală, care are loc în scopuri caritabile pe Lacul Michigan, au participat în trecut şi alte vedete, între care s-au numărat Jennifer Lopez sau Jimmy Fallon.

Mai multe