Logodnica lui Jason Statham a furat toate privirile la ultima premieră a actorului

7 august 2018 14:57   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Jason Statham (51 de ani) şi Rosie Huntington-Whiteley (31 de ani) formează unul dintre cele mai solide şi frumoase cupluri de la Hollywood. Sunt împreună de opt ani, iar în 2017 au devenit părinţii unui băieţel. Ieri, actorul şi-a adus logodnica pe covorul roşu, la premiera ultimului său film, iar blondina a furat toate privirile.

Jason Statham este un bărbat cu adevărat norocos şi asta pentru că are la braţ una dintre cele mai sexy femei din lume. Rosie Huntington-Whiteley este un fotomodel de succes şi face parte din echipa “îngeraşilor Victoria’s Secret”. Britanica nu este doar frumoasă, ci şi foarte inteligentă şi are fler în afaceri.

Cuplul şi-a făcut apariţia ieri seară la The TCL Chinese Theatre, Hollywood, acolo unde a avut loc premiera filmului “The Meg: Confruntarea din adâncuri”. Jason Statham joacă alături de Ruby Rose şi Rain Willson în thrillerul SF, regizat de Jon Turteltaub.

Îmbrăcat la costum şi cu ochelari de soare, Jason Statham a avut la braţ cea mai frumoasă femeie de la eveniment. Rosie Huntington-Whiteley a furat toate privirile cu decolteul sexy. Blondina a purtat o rochie neagră, care se mula perfect pe trupul ei de zeiţă.

Rosie nu este doar frumoasă, ci și foarte inteligentă

Logodnica lui Jason Statham s-a remarcat ca model Victoria's Secret, iar la Hollywood a devenit populară după apariţia din “Transformers” şi din “Mad Max: Fury Road”.

Însă frumoasa blondă nu face bani doar din modelling şi filme, ci are şi o afacere de succes. Modelul a creat o colecţie de lenjerie intimă pentru brandul Marks & Spencer şi are propria linie de cosmetice. În 2016, Rosie a fost recompensată cu trofeul “Femeia de afaceri a anului”, în cadrul premiilor “Women of the year”, organizate de publicaţia Harper's Bazaar.

Vezi aici traillerul filmului "The Meg" cu Jason Statham în rolul principal

Mai multe