Lovitură pentru Sneijder. Se desparte de Yolanthe după un deceniu de iubire
Fotbalistul olandez Wesley Sneijder şi frumoasa sa soţie Yolanthe au ajuns în pragul divorţului.
În ultimii 10 ani, Wesley Sneijder (34 de ani) şi vedeta de televiziune Yolanthe Cabau van Kasbergen (33 de ani) au format una dintre cele mai mediatizate perechi din lumea celebrităţilor.
Primele zvonuri privind problemele de comunicare între cei doi au apărut anul trecut, însă Wesley şi Yolanthe le-au trecut la capitolul poveşti „inventate de oameni răi şi acceptate de idioţi”, aşa cum a declarat la vremea respectivă jucătorul cu cele mai multe selecţii din istoria naţionalei Olandei (134). Iată însă că iubirea dintre Wesley şi Yolanthe s-a stins în 2019, ruptura oficială fiind confirmată deocamdată doar de managerul cuplului, care a precizat la începutul acestei săptămâni că alte detalii vor fi oferite în viitorul apropiat. Momentul anunţului a fost bine gândit, Yolanthe aflându-se în Thailanda pentru înregistrări, iar Sneijder în Qatar, fiind încă fotbalist activ, la echipa Al-Gharafa.
Celebrul mijlocaş olandez a cunoscut-o pe Yolanthe în 2009, fiind surprinşi de paparazzi sărutându-se într-o parcare. Relaţia lor a evoluat rapid, iar în 2010 s-au căsătorit în Italia, acolo unde evolua Sneijder, la Inter Milano, coleg de echipă cu românul Chivu. Printre cei aproape 300 de invitaţi la nunta din Toscana a fost şi fostul căpitan al naţionalei României, alături de soţia sa Adelina. În octombrie 2015, Yolanthe Sneijder-Cabau (numele oficial luat după nuntă) l-a născut pe băieţelul Xess Xhava, singurul copil al cuplului, fotbalistul mai având însă un băiat dintr-o relaţie anterioară.