Lui Lady Gaga îi cade părul. Ia medicamente să nu chelească
Lady Gaga a început să folosească un medicament recomandat contra căderii părului, serios afectat în ultimii ani, din cauză că artista americană l-a vopsit şi decolorat de prea multe ori.
Cântăreaţa americană în vârstă de 25 de ani a început să folosească medicamentul Rogaine, încercând să stimuleze creşterea firelor de păr, după ce vreme de mulţi ani şi-a supus părul unui tratament destul de dur, în numele artei.
"De-a lungul anilor, Lady Gaga şi-a supus părul unui stres foarte mare. A turnat deasupra lui atât de multe substanţe chimice încât foliculii au fost distruşi. Speră ca medicamentul Rogaine să o ajute să repare o parte din răul deja făcut", a declarat o sursă pentru The Sun.
Artista a început să se îngrijoreze în legătură cu sănătatea părului său în timpul turneului mondial "Monster Ball Tour", desfăşurat în perioada noiembrie 2009 - mai 2011.
O sursă a declarat că Lady Gaga s-a înfuriat foarte tare în culise, pentru că "de fiecare dată când îşi trecea peria prin părul ei deteriorat şi decolorat, găsea fire de păr peste tot - pe perie, pe podea, pe mâinile ei".
Cântăreaţa, renumită şi pentru colecţia ei impresionantă de peruci, a vorbit recent despre efectele avute de produsele pentru decolorat asupra firelor ei de păr.
Lady Gaga, care este în realitate brunetă, are de câţiva ani părul blond platinat şi a spus într-un interviu pentru revista People că "are nevoie de o tunsoare chimică", deoarece părul ei blond "a început să cadă".