Luni în patul lui Cardozo, marţi în cel al lui Gago. Ea este Sabrina Ravelli

7 ianuarie 2010 9:51   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai frumoase femei din Argentina s-a îndrăgostit de Neri Cardozo şi a terminat în patul lui Fernando Gago.

Când relaţia cu Cardozo scârţâia, Sabrina Ravelli - nicio legăutră cu suedezul care ne-a scos de la Mondialul american - focoasa argentiniancă l-a ochit pe colegul acestuia de la naţională, mijlocaşul lui Real Madrid, Fernando Gago.

foto - Gago (stânga) și Neri Cardozo, doi dintre iubiții concomitenți ai Sabrinei

Bineînţeles că nu i-a putut avea pe amândoi deodată (visul ei), unul jucând în Mexic la CF Monterey, celălalt în capitala Spania. Totuşi a reuşit să-şi împartă timpul între cei doi jucători.

Vezi aici o galerie cu frumoasa Sabrina

Într-un interviu acordat revistei Hombre, focoasa roşcată a recunoscut că cei doi sunt şi singurii fotbalişti cu care a avut relaţii intime, ea reuşind să le facă faţă cu brio în acelaşi timp atunci când oficial era doar socotită ca fiind prietena lui Cardozo.

După ce a văzut de ce sunt în stare fotbaliştii, ea a precizat că nu se va mai da la niciunul în toata viaţa ei.

Vezi aici cât de bine arată Sabrina

Mai multe