Macaulay Culkin, scene solicitante pentru serialul American Horror Story

28 martie 2021 17:59   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Macaulay Culkin, 40 de ani, a fost ”bătut crunt” de un cascador, pe plaja din Malibu. Scena de pe platoul de filmare al serialul ”American Horror Story” l-a solicitat la maximum pe actorul din ”Singur Acasă”. Tuns scurt şi cu puţin sânge în colţul gurii, Culkin a fost târât prin apa rece a oceanului.

Starul din ”Singur Acasă” (1990) şi ”Singur Acasă 2” (1992) a revenit pe platourile de filmare.

Macaulay Culkin a fost surprins pe platourile de filmare de la serialul ”American Horror Story: Double Feature” în timp ce se lupta în apa rece a oceanului cu un cascador. Actorul de 1,70 metri înălţime, care a văzut lumina zilei la 26 august 1980, în Manhattan, New York, a avut nevoie de un energizant pentru a-şi reveni după tăvăleala în nisip.

Drogurile, alcoolul şi stilul de viaţă dezorganizat l-au ţinut departe de platourile de filmare pe puştiul considerat fenomen după filmele din seria ”Singur acasă”, ”My Gril” (1991) şi ”Richie Rich” (1994).

Macaulay Culkin e cuplat din 2017 cu Brenda Song şi a fost însurat cu Rachel Miner între 1998 şi 2002.

El are o avere de 18 milioane de dolari şi în urmă cu doar doi ani, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, recunoscuse public faptul că şi-a încheiat prematur cariera şi că nu ”va mai juca în nici un film de la Hollywood”.

În seria de succes ”American Horror Story: Double Feature” care se apropie de cel de-al 10-lea sezon, Ryan Murphy, de 52 de ani, co-creatorul proiectului, a anunţat că vor apărea ”actori de care publicul este îndrăgostit”.

Culkin a fost implicat în mai multe proiecte artistice în ultima vreme, a petrecut mai mulţi ani în Paris, Franţa şi a anunţat că ”abia aşteaptă ca personajul din Singur Acasă” să revină pe ecrane într-un proiect de amploare propus de Disney. Gurile rele susţin că acel care l-ar fi convins pe Culkin să revină a fost soţul lui Gwyneth Paltrow, Brad Falchuk.

Mai multe