Macauley Culkin, din nou singur acasă, la 28 de ani de la celebrul film, într-o reclamă pentru Google
Parcă nu e Crăciun dacă pe ecranele televizoarelor românilor nu apare și celebrul puști Kevin McCallister din fenomenul "Singur acasă". Cei de la PRO TV au sesizat această preferință, așa că nu ratează ocazia de a face audiență record de fiecare dată. Tot pe capitalizarea imaginii acestui film-fenomen s-a bazat și Google în cea mai recentă reclamă. Macauley Culkin, acum om matur în vârstă de 38 de ani, redevine copilul pus pe șotii din "Home Alone".
Google Asisstant ne arată cât de ușor este acum pentru cineva să rămână singur acasă atâta timp cât are la dispoziție gadgeturi care rezolvă lucrurile doar dacă li se dă o comandă vocală. Reclama în care Macauley Culkin recreează unu la unu scenele din filmul care l-au făcut celebru a devenit deja virală. În doar câteva ore de la publicarea pe Youtube, clipul a strâns peste 4 milioane de vizualizări. Maculey Culkin, desi acum bărbat matur, a reușit să intre din nou în pielea copilului de altădată din "Singur acasă".
Noul Kevin McCallister reușește să rezolve totul fără a ridica un deget: le ține piept hoților, ba chiar își comandă pizza și își primește curierul fără a se ridica din fotoliu.
"Singur Acasă" (1990) este cel mai de succes film de Crăciun din ultimii 30 de ani. Ecranizarea lui John Hughes spune povestea puştiului Macauley Culkin, care îşi apără casa de hoţi, după ce este uitat acasă de familia numeroasă care pleacă în vacanţă.