Madonna s-a zgârcit de ziua ei! Cum a sărbătorit în Cuba

18 august 2016 11:41   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Are o avere de un miliard de dolari, dar e foarte chibzuită cu banii. Madonna a împlinit la 16 august frumoasa vârstă de 58 de ani. Şi ca în fiecare an, Regina Pop a dat o petrecere de zile mari. Numai că de data aceasta, cheful a fost pe „buget de austeritate”.

Conform TMZ, locaţia din acest an a fost Hotel Saratoga din Cuba, unde o noapte de cazare costă doar 700 de dolari. Chiar dacă nouă ni se pare mult, trebuie să menţionăm că atunci când merge în Paris se cazează în hoteluri de 19.000 de dolari pe noapte, când se cazează la President Wilson în Elveţia scoate din buzunar peste 70.000 de dolari pe noapte.

Când s-au trezit pe cap cu o vedetă de talie internaţională, conducerea hotelului s-a întrecut pe sine: a închis piscina de pe terasă, a rezervat barul şi discoteca din incinta hotelului şi a rezervat un întreg etaj pentru oaspeţi.

Printre invitaţi au fost Rocco, fiul ei împreună cu prietena, şi amica ei cea mai bună Debi Mazur. Inclusiv dansatorii ei au beneficiat de cele trei zile de petrecere în Cuba. Barul a fost la discreţie şi s-au consumat peste 30 de sticle de whiskey şi tequila, şi aproape 100 de sticle de şampanie.

Aici s-au cazat în 2013 şi Jay Z şi Beyonce.

Mai multe