Mariah Carey: «Mi-am asigurat picioruşele pentru 1.000.000.000 $»
Sumă astronomică pentru picioarele dolofane ale cântăreţei Mariah Carey! Recent, diva a ţinut să-şi facă o asigurare de un miliard de dolari pentru picioare, lăsând cu gura căscată pe toată lumea.
Mariah Carey (40 de ani) are o impresie foarte bună despre propriul trup. Că este aşa o dovedeşte şi faptul că şi-a asigurat recent picioarele pentru suma de un miliard de dolari.
Suma depăşeşte de aproape o mie de ori asigurarea pe care şi-a făcut-o fotomodelul german Heidi Klum pentru interminabilele sale picioare, apreciate "pe bune" de toţi bărbaţii de pe mapamond.
Faptul că Mariah se mândreşte mai tare cu membrele inferioare, despre care cârtitorii spun că acum ar fi departe de perfecţiune, decât cu vocea care a făcut-o celebră, uluieşte pe oricine.
Diva a ţinut să-şi mai asigure, cu ani în urmă, şi sânii pentru 7 milioane de dolari.
Tom Jones- păr pe piept de 7.000.000$
Pentru a-şi păstra aspectul de bărbat superviril, el şi-a asigurat "blana pectorală" pentru 7 milioane de dolari.
Dolly Parton- sâni de 600.000 $
Dolly Parton (64 de ani) şi-a asigurat sânii voluptuoşi pentru suma de 300.000 de dolari, fiecare.
Heidi Klum- picioare de 2.200.000$
Curios este că picioarele lui Heidi, de 36 de ani, nu au fostevaluate la fel, din cauza unei cicatrice pe piciorul stâng.
Astfel, piciorul drept este asigurat pentru 1,2 milioane de dolari, iar stângul pentru 1 milion $.
Keith Richards- deget mijlociu de 1.600.000$
Keith Richards, legendarul chitarist de la trupa Rolling Stones, şi-a asigurat degetul mijlociu pentru suma uriaşă de 1,6 milioane de dolari.
Jennifer Lopez- fund de 27.000.000$
Jennifer Lopez, la 40 de ani, şi-a asigurat posteriorul care a făcut-o celebră.