Mariah Carey şi-a plătit iubitul să se întoarcă la ea
Incredibil, dar adevărat! Cântăreaţa Mariah Carey îl plăteşte pe iubiţelul tinerel, Bryan Tanaka, cu 25.000 de dolari pe lună, ca să n-o părăsească. Diva i-ar fi dat chiar o sumă importantă de bani ca să revină la ea.
Dansatorul Bryan Tanaka (33 de ani) i-ar fi cerut cântăreţei Mariah Carey (47 de ani) să-l plătească bine, dacă vrea să fie din nou împreună. Cel puţin aşa susţine revista “OK! SUA”. Nu se ştie exact ce sumă i-a cerut, dar, la averea sa de 520 de milioane de dolari, vedetei nu i-a fost greu să-i satisfacă toate doleanţele. Publicaţia americană, care citează o sursă apropiată, susţine că Mariah s-a “târât în genunchi” înapoi la Tanaka, fiindcă nu suportă să fie singură. El a profitat de situaţie şi i-a cerut o sumă frumuşică.
În plus, ar fi convenit să îi dea în continuare 25.000 de dolari (circa 102.359 de lei), lunar, inclusiv cadouri foarte scumpe. Mariah ar fi acceptat târgul, considerând că oricum tânărul munceşte pentru ea, dansând în show-urile pe care le susţine. Carey şi Tanaka se despărţiseră în luna aprilie după 5 luni de relaţie. Gurile rele spun că lanţul de iubire se rupsese tot din cauza certurilor legate de bani. Diva era obişnuită ca ea să primească daruri, nu să dea. Mariah Carey a fost căsătorită cu producătorul Tommy Mottola (67 de ani), între 1993 şi 1997, şi cu rappaerul Nick Cannon (36 de ani), între 2008-2014, căsnicie din care au rezultat gemenii Monroe şi Moroccan, în vârstă de 6 ani.