Mel Gibson, tătic pentru a noua oară la 59 de ani?
Se pare că celebrul actor Mel Gibson (59 de ani) va deveni tătă pentru a doua oară. Tânăra lui iubită, Rosalind Ross (24 de ani) ar fi gravidă.
Actorul are 7 copii cu fosta lui soție, Robyn Moore (53 de ani), și încă o fiică, din relația cu Oksana Grigorieva (45 de ani). Presa internațională vuiește cu zvonuri privind presupusa sarcină a iubitei lui Mel Gibson. Relația lor a început în luna iulie a acestui an și se pare că actorul are deja gânduri serioase cu Rosalind Ross.
Iubita lui Mel Gibson, mai tânără cu 35 de ani decât el
O sursă apropiată de Rosalind a afirmat că aceasta s-a schimbat foarte mult în ultima lună, potrivit site-ului theprovince.com.
„Rosey nu mai pune gura pe alcool de o lună. Deși nu recunoaște că e gravidă, nici nu neagă”, a declarat un prieten apropiat al iubitei lui Mel Gibson.
Aceeași sursă a dezvăluit că Rosalind Ross își dorește să fie mamă de tânără și vrea să aibă mulți copii. Ea este prima iubită pe care o are celebrul actor, după ce, în 2010, s-a despărțit de Oskana Grigorieva.