Meniu de cinci stele pentru vedetele de la Globurile de Aur 2017
Startul galelor care premiază excelența în materie de televiziune și cinematografie este dat de Globurile de Aur. Ceremonia din acest an are loc în noaptea de duminică spre luni, 8 spre 9 ianuarie, și se anunță plină de momente magice și amuzante.
Emoțiile sunt maxime pentru nominalizați, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri, atât în ceea ce privește look-urile vedetelor, care trebuie să fie la înălțime, cât și cele legate de organizare.
Pentru că la această gală participă numai persoane publice de tipul A, adică cele mai cele dintre ele, și meniul care li se pune în față trebuie să fie adaptat și celor mai mari pretenții. Așa se face că, pentru Globurile de Aur 2017, chef Alberico Nunziata de la The Beverly Hilton a pregătit câteva feluri de mâncare în care se regăsesc influențe italiene și americane.
Pentru desert, este a șaptea oară consecutiv în care de această parte se ocupă chef Thomas Henzi, tot de la The Beverly Hilton.
Aperitivul este format dintr-o salată în care au fost îmbinate fructe, nuci, legume și brânză de capră. Urmează un filet mignon, alături de un cod patagonian, pesto cu roșii uscate și piure de țelină, risotto cu parmesan, broccolini și ciuperci sălbatice. Pentru vegetarieni există risotto cu ciuperci și legume de sezon.
La desert, pofticioșii au trei opțiuni: tort tradițional napoletan cu migdale și cremă de mascarpone, profiterol umplut cu cremă de vanilie și amaretto, iar a treia variantă este un baton de ciocolată cu cremă de alune de pădure, praline și spumă de amaretto, potrivit Variety.