Michael Douglas nu mai ştie în ce oraş se duce VIDEO
Vârsta îşi spune cuvântul, oricât de mult am încerca să părem veşnic tineri!
La cei 70 de ani ai săi, Michael Douglas trebuie să recunoască sincer că... l-a cam lăsat rău de tot memoria.
Într-un interviu acordat recent, starul din „Basic Instinct” a recunoscut că a devenit dependent de somnifere şi că acest lucru i-a cam dat peste cap funcţiile cognitive şi i-a făcut praf memoria.
„Sunt dat peste cap de premierele filmului „Ant-Man”. Dorm pe avion şi numai după ce iau o pastilă, după o jumătate de oră mai iau una, pentru că uit că am luat deja. Uit ce mănânc dimineaţa şi în ce oraş sunt. E grav, am nevoie de un concediu”, a declarat actorul, amintind şi că „înainte de premiera din Londra a filmului şi-a făcut de două ori bagajele, pentru că uitase că soţia lui Catherine Zeta-Jones i le făcuse deja”.