Michael l-a abuzat sexual pe Macaulay Culkin

1 iulie 2013 15:02   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Regretatul Michael Jackson şi Macaulay Culkin (acum de 32 de ani) au avut întotdeauna o relaţie strânsă. Cei doi se vizitau reciproc pe platourile de filmare sau se distrau pe domeniul cântăreţului, de la Neverland. Când au apărut primele acuzaţii de pedofilie la adresa lui Michael Jackson, în anul 1993, din partea lui Evan Chand­ler (în vârstă de 13 ani la acea vreme), toată lumea s-a întrebat dacă Macaulay n-a fost şi el o victimă a artistului.

Starul din "Singur acasă", care atunci avea doar 10 ani, a negat că s-ar fi întâmplat aşa ceva, cum, de asemenea, a susţinut şi la procesul din 2003-2005, când Michael a fost din nou acuzat de pedofilie.

Totuşi, acum, când ancheta FBI a relevat faptul că megastarul a plătit 35 de milioane de dolari pentru a cumpăra tăcerea unor băieţei pe care i-ar fi molestat, numele lui Macaulay Culkin a apărut printre victime.

În timpul vieţii, Michael Jackson a fost achitat de orice acuzaţie. Dacă relaţia nepotrivită dintre megastar şi Macaulay Culkin ar fi adevărată, atunci aşa s-ar explica dependenţa actorului de droguri şi de alcool.

Macaulay Culkin şi Michael Jackson s-au întâlnit prima dată la începutul anilor '90. În 1991, au colaborat la videoclipul „Black and white". Culkin a depus mărturie, la 12 mai 2005, în favoarea lui Michael Jackson, când i-a ţinut partea megastarului. El a spus că nu a abuzat niciodată de el şi nici nu a văzut să facă asta cu alţi copii. Juraţii l-au declarat nevinovat pe starul pop în 2005. Michael s-a stins din viaţă la vârsta de 50 de ani, în 2009.

Mai multe