Mick Jagger a împlinit 78 de ani! Cum a sărbătorit rockerul de la Rolling Stones

27 iulie 2021 20:33   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Petrecere cu totul deosebită! Aşa s-a serbat rockerul veteran Mick Jagger la împlinirea a 78 de ani. Liderul legendarei trupe Rolling Stones a făcut petrecere la cort.

Luni, 26 iulie, faimosul rocker britanic Mick Jagger şi-a serbat ziua de naştere. El însuşi a pus o poză pe reţelele sociale de la aniversare. Petrecerea a avut loc într-un cort instalat în natură, iar artistul i-a avut alături pe prietenii săi cei mai apropiaţi. Era îmbrăcat în blugi şi pantofi sport, tricou negru şi jachetă obişnuită. Starul, cu o avere de 500 de milioane de dolari, a ales o ţinută simplă şi un loc fără pretenţii pentru petrecere, nu un restaurant de mare lux şi costumaţie elegantă şi scumpă. Cu prilejul aniversării, a fost copleşit cu felicitări de la colegii de trupă, copiii săi şi de la nenumăraţii fani.

”Vă mulţumesc pentru atât de multe urări pentru ziua mea de naştere”, a scris starul lângă fotografia în care apare lângă cortul de aniversare. Mick Jagger a fost căsătorit cu Bianca De Macias (76 de ani), între 1971-1978, şi cu fotomodelul Jerry Hall (65 de ani), între 1990-1999, dar nu a mai recunoscut cea de-a doua cununie, pe motiv că a fost o ceremonie hindusă. El are 8 copii cu 5 femei, Karis, de 50 de ani, născută de Marsha Hunt (75 de ani), Jade, de 49 de ani, născută de Bianca De Macias, Elizabeth, de 37 de ani, James, de 35 de ani, Georgia, de 29 de ani, Gabriel, de 23 de ani, născuţi de Jerry Hall, Lucas, de 22 de ani, născut de Luciana Gimenez (51 de ani) şi Deveraux, de numai 4 ani. Ultimul e fructul relaţiei sale cu balerina Melanie Hamrick, de numai 34 de ani. Legendarul rocker ar fi împărţit patul cu peste 4.000 de femei, între care şi vedete, cum ar fi Carla Bruni, Angelina Jolie, Uma Thurman sau Farrah Fawcett.

Trupa lui Jagger, 200 de milioane albume vândute

The Rolling Stones este o trupă britanică de muzică rock care a fost formată  la Londra, în 1962, de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. Pe parcursul carierei de mare succes a lansat 55 de albume și compilații și a avut 37 de piese în top-10 singles. Trupa a vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume. În prezent este alcătuită din Mick Jagger, lider și vocalist, Keith Richards (77 de ani), chitară ritmică, vocalist, Charlie Watts (80 de ani), baterie, Ronnie Wood, 74 de ani, chitarist. The Rolling Stones  a cântat la București la 17 iulie 2007, în cadrul turneului European A Bigger Bang, concert pentru care s-au vândut peste 56.000 de bilete, cifră record pentru România.

Mai multe