Mickey Rourke, transformat total. Are fața plină de cicatrici

2 august 2021 22:21   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Nu mai seamănă cu personajul căreia i-a dat viaţă în ”Orhideea sălbatică”! Mickey Rourke arată foarte rău din cauza numeroaselor operaţii estetice şi a leziunilor de la box.

La 68 de ani, Mickey Rourke se îmbracă foarte îndrăzneţ, tinereşte, umblă cu părul platinat, trage de fiare ca să-şi menţină trupul frumos, dar degeaba! După ce a făcut numeroase operaţii estetice, arată de nerecunoscut. Nu mai seamănă deloc cu aspectul său din 1987, când juca în „9 ½ săptămâni”, alături de Kim Basinger.

Actorul a fost surprins recent de paparazzi, împreună cu un prieten, în timp ce trăgea dintr-o ţigară la un local din New York. Dependent de operaţii estetice, Rourke şi-a distrus complet faţa. Este plin de cicatrici! După ce a renunţat la cariera de boxer, la finele anilor ’70, actorul a ţinut morţiş să îşi repare nasul făcut zob de la box. Aşa a început lungul şir de transformări incredibile. În 2012, Mickey Rourke declara că ar muri dacă nu ar exista chirurgia plastică. 

Dacă în 1986-1987, Mickey putea juca lesne orice rol de „băiat frumos”, după 1991 când a decis să revină în ring pentru a-şi descărca nervii acumulaţi pe platoul de filmare, lucrurile au luat-o razna. Atunci a început un lung şir de operaţii estetice. Şi-a făcut implanturi la pomeţi, şi-a schimbat integral dantura, şi-a reconfigurat mandibula, apoi şi-a făcut implanturi de păr şi şi-a remodelat buzele. Nasul şi l-a operat de peste 50 de ori. 

Face antrenamente la sala de forţă, a ţinut post negru zece zile, nu demult, tot sperând, în zadar, că îşi va îmbunătăţi aspectul. Rourke este cuplat cu fotomodelul Anastasia Makarenko din 2009 şi a fost căsătorit cu actriţa Carre Otis între 1992-1998 şi cu Debra Feuer, între 1981 şi 1989. El are o avere de aproximativ 10 milioane de dolari.

Mai multe