Mila Kunis, mamă pentru a doua oară. A născut un băiețel
2 decembrie 2016 17:08
Vedete internaționale
Ultima actualizare:
Mila Kunis (33 de ani) și Ashton Kutcher (38 de ani) au devenit părinți pentru a doua oară, după ce actrița a dat naștere unui băiețel, miercuri, 30 noiembrie. Vestea a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al familiei.
Mila și Ashton mai au o fetiță în vârstă de doi ani, Wyatt Isabelle. Actorul s-a dat de gol la începutul lunii octombrie, într-un interviu televizat, cu privire la sexul celui de-al doilea copil, în timp ce spunea o povestioară despre fiica sa.
Cei doi actori, colegi în serialul "That '70s Show", difuzat între 1998 și 2006, s-au căsătorit în iulie 2015. Ashton Kutcher a declarat că-și dorește 12 copii, așa că Mila ar avea mult de lucru dacă ar vrea să-i îndeplinească dorința soțului său, notează The Huffington Post.