Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au despărțit după doar 8 luni de căsnicie

11 august 2019 12:17   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Miley Cyrus și Liam Hemsworth, poveste de dragoste cu final trist. Cei doi și-au spus adio, la doar 8 luni de când, în fața lumii și a divinității, aceștia și-au declarat eternă iubire. Cei doi au avut un traseu sentimental foarte dificil, s-au despărțit și s-au împăcat de foarte multe ori, iar când nimeni nu se gândea că va mai avea vreo speranță relația lor, celebrii artiști s-au căsătorit în ascuns.

Dar chiar cu toate acestea, Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au despărțit și au pornit pe drumuri diferite. Cu toate acestea, reprezentanții oficiali al artistei declară faptul că aceștia vor rămâne în relații bune deoarece au de crescut câteva animale de care au grijă încă de la începutul relației. 

"Liam şi Miley s-au înţeles să se despartă în acest moment. Evoluând în permanenţă şi schimbându-se atât ca parteneri cât şi ca persoane, ei s-au hotărât că în acest fel se pot concentra cel mai bine fiecare asupra propriei persoane şi cariere. Vor rămâne părinţii dedicaţi ai animalelor pe care le deţin împreună în perioada pe care o vor petrece cu drag separat. Vă rugăm să le respectaţi transformarea şi intimitatea", scrie revista people.com.

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au căsătorit în secret

Miley şi Liam au avut o relaţie cu năbădăi. Până nu demult, ei au locuit împreună cu şapte câini, doi porci şi doi cai de statură mică în vila din Malibu, care a fost arsă din temelii de incendiile necontrolate din noiembrie 2018. În cele din urmă au hotărât să lase micile neînţelegeri în urmă şi să facă pasul cel mare. S-au căsătorit în luna decembrie a anului trecut, iar ceremonia a avut loc chiar în reşedinţa lor din Franklin, Tennessee, invitate fiind doar rudele foarte apropiate.

Povestea lor de dragoste a fost una demnă de un roman. S-au îndrăgostit la prima vedere, în anul 2010. În anul 2012, Liam a cerut-o de soţie şi s-au logodit. Doi ani mai târziu s-au despărţit, iar Miley şi-a înnecat tristeţea în droguri şi alcool pentru o scurtă perioadă de timp. S-au împăcat îna nul 2015 şi de atunci au fost de nedespărţit.

Mai multe