Miranda Kerr şi-a tras soţ de 4 miliarde de dolari
Nuntă de lux în grădina casei! Asta a pregătit fotomodelul Miranda Kerr, care a semnat un contract înainte de a se căsători cu Evan Spiegel, unul dintre cei mai tineri miliardari din lume.
Miranda Kerr (34 de ani) s-a măritat sâmbătă cu Evan Spiegel, de numai 26 de ani. Deşi e îndrăgostit lulea de frumoasa australiancă, Evan Spiegel, co-fondatorul aplicaţiei Snapchat, a avut grijă să-şi pună la adăpost averea sa uriaşă de 4 miliarde $. Miranda, care are şi ea în conturi 45 de milioane $, a acceptat să semneze un contract prenupţial prin care, în caz de divorţ, nu va avea acces la miliardele soţului, potrivit radaronline.com
Nunta a avut loc în grădina vilei lui din Brentwood, California. Cei 40 de invitaţi au fost încântaţi de petrecerea intimă, dar de lux.
În culmea fericirii că se mărită, Miranda s-a implicat mult în organizarea evenimentului pe gustul ei. Petrecerea a început cu cocktail-uri în grădină în timp ce un pianist a cântat piesa “When You Wish Upon a Star”. Decorul a fost şic, cu mese şi scaune rustice şi trandafiri roz. “Totul a fost făcut cu eleganţă”, a spus un oaspete. Proprietatea a fost păzită cu stricteţe de bodyguarzi însoţiţi de câini, care au verificat fiecare maşină de explozivi.
Miranda a mai fost căsătorită cu actorul Orlando Bloom (40 de ani) din 2010 până 2013, căsnicie din care a rezultat un băieţel, Flynn, de 6 ani. Orlando, care are o avere de 35 de milioane $, şi micuţul Flynn s-au aflat şi ei pe lista de invitaţi la nuntă.
Miranda l-a cunoscut pe Spiegel la o cină organizată de casa de modă Louis Vuitton la New York, în 2014. Ea a spus că noul său soţ e foarte inteligent şi tradiţionalist. Nu a aceeptat să facă sex împreună până la nunta de sâmbătă.