Moroşanu, asaltat de bunăciuni la Craiova! Vezi în ce gală K 1 se bate moldoveanul în Oltenia şi cum s-a încins atmosfera cu ajutorul hosteselor!

14 mai 2013 12:21   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Este al doilea eveniment de marcă Superkombat organizat în Bănie după ce, în noiembrie 2012, eroii circuitului condus de Eduard Irimia au inaugurat Sala Polivalentă în faţa a aproape 4.500 de spectatori. "De data aceasta, preţurile biletelor sunt accesibile, vor începe de la 30 de lei, aşa că ne aşteptăm la o sală arhiplină sâmbătă seară", a afirmat preşedintele Superkombat.

Singurul român care a luptat în piramida finală K-1 disputată anul acesta, Cătălin Moroşanu, va reveni în ring, urmând să înfrunte un veritabil colos din Republica Capului Verde, Eduardo Mendes, cel care şi-a învins printr-un KO brutal ultimul adversar.

De asemenea, Benjamin Adegbuyi, locul 8 mondial la finalul anului trecut, va încerca să-şi ia revanşa în faţa surinamezului Jairzinho Rozenstruik, după ce în noiembrie 2011 înregistra în faţa acestuia primul său eşec din carieră după un KO în repriza a doua. "Aştept acest meci de mai bine de un an şi jumătate. Cu siguranţă va fi război în ring pentru că sunt mai motivat ca niciodată", a declarat Adegbuyi, care are 11 din 12 victorii obţinute înainte de limită.

România va avea reprezentant şi în turneul piramidal de 4 de la categoria grea, Sebastian Ciobanu, care se va duela pentru un loc în finală cu rusul Vladimir Toktasynov, deja un veteran al galelor Superkombat.

De asemenea, Ionuţ Atodiresei (-65 de kilograme) şi Claudiu Bădoi (-71 de kilograme) au programate, la Craiova, meciuri eliminatorii, iar în cazul unor victorii, cei doi vor deveni challengeri la titlul mondial Superkombat.

Biletele pentru gala de la Craiova s-au pus în vânzare şi costă 30 de lei, putând fi achiziţionate de pe eventim.ro, casele Sălii Polivalente, dar şi din magazinele Germanos, Vodafone, Domo şi Orange din toată ţara.

Evenimentul programat sâmbătă seară la Sala Polivalentă din Craiova va fi transmis în direct la nivel global în 80 de ţări prin intermediul Eurosport, iar în România poate fi urmărit pe Pro TV, Sport.ro şi Eurosport România.

Fight card Superkombat World Grand Prix II 2012 Craiova:

1. Super-fight -65 kg - meci eliminatoriu pentru titlul mondial SuperkombatStauros Exakoustidis (Grecia) vs Ionuţ Atodiresei (România)

2. SEMIFINALĂ TURNEU CATEGORIA GREANikolaj Falin (Germania) vs Frank Munoz (Spania)

3. SEMIFINALĂ TURNEU CATEGORIA GREAVladimir Toktasynov (Rusia) vs Sebastian Ciobanu (România)

4. Super-fight -71 kg - meci eliminatoriu pentru titlul mondial SuperkombatStelios Papadopoulos (Grecia) vs Claudiu Bădoi (România)

5. Super-fight categoria greaJairizinho Rozenstruik (Surinam) vs Benjamin Adegbuyi (România)

6. Super-fight categoria greaEduardo Mendes (Republica Capului Verde) vs Cătălin Moroşanu (România)

7. FINALĂ TURNEU CATEGORIA GREACâştigător Semifinală 1 vs Câştigător Semifinală 2

Mai multe