Motivul pentru care Jim Carrey și Matthew McConaughey par de nerecunoscut. Explicațiile unui chirurg estetician celebru
Un celebru medic chirurg estetician elucidează misterul transformărilor lui Jim Carrey și Matthew McConaughey, care au stârnit numeroase reacții în ultimele luni, după aparițiile lor pe covorul roșu. Schimbările vizibile observate de fani i-au dus cu gândul la posibile intervenții estetice.
Dr. Terry Dubrow, celebrul chirurg estetician cunoscut din emisiunea „Botched”, susține că procedura cosmetică la care ar fi apelat celebritățile se numește blefaroplastie și este cunoscută și drept operația la pleoape, la care apelează tot mai multe vedete de la Hollywood.
„Blefaroplastia pleoapei superioare este procedura care, în cazul bărbaților, nu doar că poate feminiza cel mai mult aspectul, dar este și cea mai controversată prin capacitatea ei de a schimba fundamental înfățișarea unui bărbat”, a declarat medicul pentru Daily Mail.
Riscul blefaroplastiei dacă nu este executată corect
Dacă nu este executată corect, și se exagerează, intervenția poate modifica trăsăturile complet.
„Este foarte ușor să îndepărtezi prea multă piele și să mergi prea departe”, a spus acesta.
„Blefaroplastia este singura procedură de chirurgie estetică în care îndepărtarea a doar doi-trei milimetri prea multă piele poate face un bărbat să arate nu doar complet diferit, ci și ciudat și vizibil modificat”, a mai declarat chirurgul.
De asemenea, chirurgul a explicat că blefaroplastia dă rezultate bune mai ales în cazul bărbaților care trăsături feminine sau delicate.
„Cele mai bune și subtile rezultate în cazul vedetelor se văd adesea la bărbații care au deja trăsături mai delicate sau mai feminine”, a explicat medicul, oferindu-i drept exemple pe John Stamos și Rob Lowe.
„Este esențială o abordare mai conservatoare și mai atentă”
Totuși, Dr. Dubrow avertizează că efectele unei intervenții prea agresive pot fi dificil de corectat.
„Aceiași chirurgi care excelează în intervențiile realizate vedetelor feminine de top nu sunt neapărat cea mai bună alegere pentru bărbații cu trăsături foarte masculine, unde este esențială o abordare mai conservatoare și mai atentă”, a mai spus acesta.
Pe lângă Jim Carrey și Matthew McConaughey, se vehiculează că și Adam Levine, Ryan Gosling, Simon Cowell, Bradley Cooper și Scott Disick ar fi apelat la blefaroplastie.