Nadja de la No Angels, acuzată că le-a transmis partenerilor HIV

16 august 2010 17:42   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Nadja Benaissa, una dintre membrele trupei No Angeles, este acuzată, potrivit ProTV, că ar fi întreţinut relaţii sexuale neprotejate cu mai mulţi bărbaţi fără să-i informeze că ea este infectată cu virusul HIV.

În vârstă de 28 de ani, aceasta a recunoscut în faţa instanţei că s-a culcat cu mai mulţi bărbaţi fără să le spună de pericolul care-i paşte.

Îmi pare foarte rău. A fost o mare greşeală. Dar nu am făcut-o intenţionat”, a spus cântăreaţa.

Benaissa a aflat că este purtătoare a virusului HIV în 2000, când şi-a făcut analize pentru un test de sarcină. Conform procurorilor, în perioada 2000-2004 artista ar fi întreţinut relaţii sexuale cu trei bărbaţi.

Cântăreaţa riscă o condamnare de 10 ani de închisoare, în cazul în care va fi găsită vinovată. Procesul se va încheia la sfârşitul acestei luni.

Trupa No Angels s-a format în anul 2000, în cadrul concursului de talente Popstars.

Mai multe