Naomi, ţi-au dat sânii pe-afară!
Dacă o inviţi pe Naomi la petrecere, iese circ! A ştiut asta şi Madonna, care a dat un chef la casa ei din Londra. La plecare, „pantera neagră” i-a salutat pe paparazzi... întărindu-şi sfârcul, ieşit din decolteu.
Când Naomi Campbell (45 de ani) se întâlneşte cu prietena ei Kate Moss (41 de ani), se lasă cu deranj! Asta s-a întâmplat şi joi noaptea, la petrecerea dată de Madonna. Şi asta pentru că cele două fotomodele nu fac parte din categoria celor care numără paharele cu şampanie când le dau pe gât şi nici nu sunt genul care „beau doar apă plată cu lămâie”. Petrecerea a ţinut până la ora 2.00 noaptea şi, ca o gazdă care se respectă, Madonna (57 de ani) şi-a trimis şoferul personal să le ducă acasă. Kate a ajuns mai repede, iar Naomi în jurul orei 2.30. Când să coboare din maşină, ups! Decolteul s-a lăbărţat şi i-a dezvelit un sân. Şi cum afară erau două grade sub 0, sfârcul a reacţionat mai ceva ca termometrul, spre deliciul fotografilor care au imortalizat momentul.
Naomi Campbell are o avere de 48 de milioane de dolari, dar, spre deosebire de Cindy Crawford, care şi-a început cariera concomitent cu ea, a fost genul petrecăreţ. De aceea, Cindy are în conturi 100 de milioane de dolari, iar Naomi, mai puţin de jumătate. Gurile rele spun că „pantera neagră” vrea să se aşeze la casa ei şi de aceea îi dă târcoale lui Leonardo DiCaprio, cu care s-a iubit în urmă cu 15 ani.