Năstase n-are gusturi rele! Cine e Anne, căpitanul-nejucător al Marii Britanii

24 aprilie 2017 13:37   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Fostă tenismenă, Anne Keothavong (33 de ani) e căpitanul-nejucător al echipei Marii Britanii de Fed Cup, care la finalul săptămânii trecute a fost învinsă de România în Fed Cup, cu scorul de 3-2 pentru tricolore.

Întâlnirea a fost marcată însă de incidentele regretabile provocate în mare parte de căpitanul formaţiei noastre, Ilie Năstase. Printre capetele de acuzare aduse fostului mare tenismen se numără şi gluma neinspirată adresată lui Anne Keothavong în preziua meciului. "La ce cameră stai?", a întrebat-o Năstase pe omoloaga sa, Anne răspunzându-i doar printr-un zâmbet nevinovat.

La 33 de ani, Anne e unul dintre cei mai tineri căpitani-nejucători din Fed Cup. De altfel, n-a trecut mult timp de când jucătoarea cu origini asiatice (tatăl său e din Laos) s-a retras din tenisul de performanţă, mai exact după turneul de la Wimbledon din 2013. Până la acea dată, Anne Keothavong n-a fost o tenismenă strălucitoare, cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială fiind locul 48, atins în 2009.

În viaţa privată, Anne trece printr-o perioadă extrem de fericită. În 2015 s-a măritat cu Andrew Bretherton, cei doi având deja o fetiţă, Ava, născută în noiembrie 2015. Mai mult, Anne e din nou însărcinată, lucru pe care îl ştia şi Ilie Năstase. "Ce să fac cu ele? Una e gravidă cu al doilea copil şi alta e ocupată", a spus Năstase, referindu-se la Anne Keothavong şi Johanna Konta, ultima fiind jucătoarea numărul unu a britanicelor.

Mai multe