Nebunie totală! Cum au petrecut starurile de la Hollywood Crăciunul? Ultima fiță: grohăieli sub brad!
Fiecare a sărbătorit nașterea Domnului în stilu-i caracteristic! Victoria Principal, 71 de ani, a petrecut Crăciunul alături de caii, cățeii, poneii și caprele de la ferma ei. Tori Spelling s-a bucurat de grohăieli sub brad și Mick Jagger, 78 de ani, și-a făcut poze cu pomul împodobit.
Întreg Hollywood-ul s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare! Și pentru că vedetele nu ratează niciun prilej de a-și colinda fanii prin intermediul rețelelor sociale, iată cum s-au pozat în acest an și cu cine și-au petrecut sfintele sărbători de iarnă.
Victoria Principal, Crăciun cu animale
Victoria Principal a ținut morțiș la cei 71 de ani, să realizeze o felicitare în care să apară alături de animalele ei iubite. Evident imaginea a fost postată pe contul ei de Instagram și actrița care a interpretat-o pe Pamela Ewing în serialul ”Dallas” apare înconjurată de cai, ponei, capre și căței. Însă ea nu a fost singura vedetă de talie mondială care a petrecut Crăciunul în compania animalelor.
Tori Spelling, grohăieli sub brad
Tori Spelling, 48 de ani, s-a pozat cu porcul Wilbur care a împlinit 2 ani în preajma Crăciunului în timp ce aranja cadourile cub pomul împodobit. În timp ce alții se gândesc la jumări și șorici atunci când aud grohăieli în preajma Crăciunului, Tori se gândește că Wilbur este un membru al familiei și îl îngrașă cu fel de fel de bunătăți.
Demi Moore, cu cuțu prin nămeți
Demi Moore, 58 de ani, și-a scos cățelul la plimbare prin zăpadă, într-un parc din Idaho, SUA. Și pentru că micuțul de o șchioapă nu făcea față stratului mare de zăpadă, actrița l-a plimbat ascuns în geaca ei. În felul acesta cățelușul a luat și o gură de aer proaspăt, a stat și la căldură și a vizitat și parcul.
Dolph Lundgren, deszăpezire la lopată
Uriașul actor Dolph Lundgren, 64 de ani, a pus mâna pe lopată și s-a apucat să deszăpezească aleea din fața cabanei norvegiene unde și-a petrecut Crăciunul. Uriașul a punctat că deszăpezirea este cel mai bun exercițiu fizic pentru arderea grăsimilor depuse în timpul sărbătorilor.
Mariah Carey, pozează sexy pe zăpadă
Mariah Carey, 52 de ani, a sărbătorit Crăciunul în stilul ei: în rochie roșie, în zăpadă. Ca în fiecare an, Mariah Carey sărbătorește Crăciunul cu o fotografie în ținută de gală, în nămeți, pentru că piesa ”All I want for Christmas” o inspirăî de fiecare dată să îndure gerul.
Elizabeth Hurley, poză sexy cu piciorul rupt
Elizabeth Hurley, 56 de ani, a pozat sexy în furou, chiar și cu piciorul scrântit. Actrița britanică nu a permis accidentării de la gleznă să îi strice sărbătorile și a postat o fotografie sexy pe contul ei de instagram în care apare cu o orteză specială. Fanii au recunoscut că actrița britanică arată senzațional pentru vârsta ei.
Nicole Scherzinger, Crăciun la plajă
Nicole Scherzinger, 43 de ani și iubitul ei Thom Evans, 37 de ani au făcut Crăciunul la plajă. Întreg anul 2021, cântăreața de la Pussycat Dolls și logodnicul ei au călătorit în întreaga lume și nu aveau cum să rateze o ultimă bălăceală într-un paradis exotic înainte să intre în anul 2022.
Jessica Biel, cu băieții la plimbare
Jessica Biel (39 de ani) și Justin Timberlake (40 de ani), au făcut Crăciunul în familie alături de cei doi băieți ai lor, Silas și Phineas. Actrița a postat o fotografie cu familia din timpul unei plimbări. Jessica Biel este una dintre cele mai discrete vedete de pe Instagram și evită pe cât posibvil să le arate chipul celor doi copii ai ei. Însă de Crăciun face o excepție.
Mick Jagger, poza tradițională cu bradul
Mick Jagger, 787 de ani, a ținut morțiș să facă o poză clasică pentru perioada sărbătorilor de iarnă și s-a fixat în fața pomului de Crăciun. Legendarul artist de la Rolling Stones le-a transmis cele mai frumoase gânduri de Crăciun fanilor săi și le-a mulțumit pentru că i-au fost alături de-a lungul acestui an atât de tragic pentru trupă.