Nicole Kidman dezvăluie care e secretul tinereții și frumuseții sale la 50 de ani

15 august 2017 9:59   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

La cei 50 de ani ai săi, Nicole Kidman continuă să fie una dintre cele mai frumoase actrițe de la Hollywood, iar timpul pare să nu fi lăsat vreo urmă pe chipul său. După ce a avut curajul să pozeze cu sfârcurile la vedere, actrița a dezvăluit și care e secretul tinereții sale îndelungate.

Nicole Kidman a fost șovăielnică inițial, dar în cele din urmă, a trecut peste prejudecăți și a acceptat să pozeze provocator și destul de explicit pentru revista Love. Îndoielile nu i-au dat însă pace: „M-am gândit mult după ședința foto. Era ceva de genul: «Ce a fost în capul meu? Mi-am pierdut mințile? Cum sunt fotografiile? Arată nebunește?»”, a mărturisit ea, potrivit Daily Star.

În ciuda ezitărilor sale, Nicole Kidman a continuat după acest pictorial să se mai afișeze în ținute provocatoare, ca o adevărată bombă sexy, mai ales că poate rivliza cu numeroase colege din breaslă mult mai tinere decât ea.

Nu de puține ori, actrița a fost pusă la zid și i s-a spus că aspectul său fizic de invidiat se datorează operațiilor estetice, dar dincolo de acuzații, ea a mărturisit că a stat cât mai departe de aceste practici. Ea se declară înainte de toate o femeie fericită, are o carieră de succes, iar familia este cea care îi acordă tot sprijinul și îi conferă un scop în viață.

Pe lângă atitudinea pozitivă, Nicole Kidman a dezvăluit că la baza secretului tinereții și frumuseții ei nu stă nimic special: „Am încercat multe lucruri, dar în afară de o nutriție echilibrată și sport, cele mai multe dintre ele nu fac vreo diferență. Am încercat chiar și Botox, dar nu mi-a plăcut cum arătam după aceea. Acum nu-l mai folosesc și pot să-mi mișc fruntea din nou.”

Mai multe