Nu, nu sunt nepoţii lor! «Bunicuţii» au copii mici

23 septembrie 2017 20:37   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Marile staruri nu ţin cont de vârstă! Actorii de la Hollywood sunt tătici ai unor copii mici, cărora ar putea să le fie bunici. Cel mai vârstnic dintre ei este Nick Nolte, care e înnebunit după fetiţa lui, Sophie.

Cunoscut mai ales pentru rolul din serialul ”Om bogat, om sărac”, Nick Nolte (76 de ani) arată îngrozitor din cauza dependenţei de alcool, viciu la care nu a vrut să renunţe niciodată. Din această cauză, a fost părăsit şi de ultima lui parteneră, Clytie Lane (45 de ani), care i-a fost soţie numai zece luni. Însă lui nu-i mai pasă de acest lucru, atât timp cât i-a dat voie să petreacă oricât timp vrea cu fiica lor, Sophie, care împlineşte 10 ani la 3 octombrie. Nolte nu pleacă nicăieri fără fetiţa lui, la cumpărături, sau la plimbare. Chiar dacă lumea crede că e bunicul ei, sau chiar străbunicul fetei, actorului nu îi pasă. El a fost surprins recent împreună cu Sophie într-un centru comercial din Malibu. Starul, care are o avere de 75 milioane de dolari, nu-i refuză nimic micuţei. De fiecare dată când merg la cumpărături, îi ia orice îşi doreşte, oricât de scump ar fi. Din această cauză, fetiţa îl iubeşte foarte mult şi nu îi este ruşine cu el, deşi arată aşa de rău.

Actorul şi regizorul Mel Gibson, de 61 de ani, are şi el copii mici. Din relaţia cu pianista rusă, Oksana Grigorieva, de 47 de ani, are o fetiţă Lucia, de 8 ani, pe care o adoră. Deşi s-a despărţit de mama ei, o vizitează tot timpul şi o scoate la plimbare. Pentru Lucia, Mel i-a oferit rusoaicei 750.000 de dolari şi o casă, unde vor putea locui împreună până ce fata va împlini 18 ani. Mel Gibson, care are o avere de 425 de milioane de dolari, mai are însă şi un băieţel mai mic, de numai 9 luni, născut de iubita lui, Rosalind Ross (26 de ani). Actorul Alec Baldwin (59 de ani) este însă un adevărat campion la făcut copii la bătrâneţe. El are, împreună cu cea de-a doua soţie a sa, Hilaria, de 33 de ani, trei odrasle mici: Leo, de 1 anişor, Rafael, de 2 ani, şi Carmen, de 4 ani.

Baldwin, care e însurat cu frumoasa spaniolă din 2012, are o avere de 65 de milioane de dolari. Un tătic întârziat este şi actorul Robert de Niro (74 de ani). Şi el o iubeşte la nebunie pe fetiţa lui, Helen Grace, în vârstă de 6 ani.

Merge cu ea pe bicicletă, pe motocicletă şi iese aproape zilnic cu ea la plimbare. Nu-i pasă că lumea crede că e bunicul ei. Actorul şi soţia lui, Grace Hightower (62 de ani), împreună cu care trăieşte din 1997, au reuşit s-o obţină cu ajutorul unei mame purtătoare. Starul, care are o avere de 200 de milioane de dolari, a plătit-o regeşte pe femeia care a adus copila pe lume, însă ţine la secret la cât s-a ridicat această sumă.

Mai multe