O recunoașteți? Ea este Peggy Bundy. Katey Sagal își revine după accidentul de mașină de acum o lună

12 noiembrie 2021 10:23   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Katey Sagal, 67 de ani, a postat prima fotografie după accidentul de mașină pe care l-a suferit în urmă cu o lună. Deși miercuri a fost surprinsă de paparazzi de plasându-se cu dificultate, în cârje, Katey Sagal susține că se simte bine și este gata să se întoarcă pe platourile de filmare. Ea nu a declarat dacă va depune plângere împotriva șoferului care a băgat-o în spital și speră că i se va face dreptate.

Actrița Katey Sagal, în vârstă de 67 de ani, a ajuns la Urgențe după ce a suferit multiple leziuni la șold, coaste, picioare și cap în urma unui accident de mașină. Coliziunea a avut loc în cotombrie, ziua în amiaza mare, în Los Angeles, chiar pe trecerea de pietoni. Și asta pentru că un șofer care conducea o mașină electrică Tesla nu i-a acordat prioritate și ulterior a declarat că ”nu a văzut când actrița a pus piciorul jos de pe trotuar”. Actrița care a interpretat-o pe Peggy Bundy în serialul ”Familia Bundy” (1987-1997) a încercat să traverseze, dar nu a apucat să facă decât doi pași și a fost lovită în plin. Ea a fost proiectată în aer la aproape doi metri distanță și a suferit răni la ambele picoiare, coaste, șold și la cap. Șoferul a oprit, a sunat la salvare și la poliție și a i-a acordat primul ajutor lui Katey până la sosirea ambulanței. Șocat de cele întâmplate, omul a însoțit-o inclusiv la spital. Soțul actriței Kurt Sutter, cu care e măritată din 2004, a venit de urgență să se asigure că aceasta e în afara oricărui pericol.

Citește și:

Actriţa Christina Applegate, Kelly din "Familia Bundy", a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. În urmă cu un deceniu, a învins cancerul

Cum arată cele două fiice ale lui Al Bundy din serialul Familia Bundy

Katey Sagal, a fost măritată de patru ori

Actrița americană Katey Sagal a interpretat-o pe Peggy Bundy din serialul ”Familia Bundy”. ea a fost o prezență constantă în serial apărând în absolut toate episoadele. Actrița s-a născut în Los Angeles în 19 ianuarie 1954. Ea a mai jucat în serialele ”8 Simple Rules” (2002-2005) și ”Sons of Anarchy” (2008-2014). Nu a avut parte de o viață de familistă liniștită. Ea a fost măritată cu Freddie Beckmeier (1977-1981), Fred Lombardo (1986-1989), Jack White (1993-2000) și din 2004 e măritată cu Sutter. Actrița are trei copii Esme, Jackson și Sarah și are o avere de 30 de milioane $. Ea a strâns acești bani de-a lungul carierei de peste 40 de ani din cinematografie.

Mai multe