O "tigroaică" pe gheaţă! Ea e noua senzaţie din patinaj
Duminică s-au încheiat la Milano Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic, iar una dintre cele mai apreciate prezenţe a fost cea a campioanei olimpice de la PyeongChang 2018, rusoaica de numai 15 ani Alina Zagitova.
Frumoasă şi talentată, Alina a dat lovitura în urmă cu o lună, la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, dar n-a fost atât de convingătoare la Mondialul din Italia, unde a ocupat un loc 5 sub aşteptări.
Totuşi, Zagitova şi-a luat revanşa în faţa fanilor la tradiţionala gală a laureaţilor. Astfel, rusoaica a avut o apariţie spectaculoasă pe gheaţă, îmbrăcată într-o ţinută provocatoare, un costum de tigroaică mulat pe corp.
De altfel, în viaţa privată, Alina Zagitova s-a declarat în dese rânduri o iubitoare de animale, ea având acasă un câine, o pisică, dar şi două exemplare de şinşila.