Surorile Olsen, adio filme! Noi suntem modiste!
Au fost un adevărat fenomen! Gemenele Mary-Kate şi Ashley Fuller Olsen şi-au început cariera la vârsta de numai şase luni, fiind alese să joace rolul micuţei Michelle Tanner în serialul de succes ”Full House”.
La o vârstă fragedă au intrat în lista celor mai bogate vedete de la Hollywood. Numai că, pe măsură ce au înaintat în vârstă, nu s-au mai bucurat de interesul publicului şi au ajuns să renunţe la carierele de actriţe. Născute la 13 iunie 1986, în Sherman Oaks, California, surorile Olsen au rămas cunoscute mai ales pentru rolul din "Full House". Ele au fost alese să întruchipeze, pe rând, rolul fetiţei Michelle Tanner în 1987.
S-a hotărât ca cele două gemene să joace un singur rol, deoarece legile filmărilor limitează strict durata maximă de lucru cu copiii.
De aceea, o perioadă din zi era filmată Mary-Kate şi cealaltă perioadă Ashley. Surorile Olsen au împărţit rolul Michelle până în 1995, când serialul s-a încheiat.
Totuşi, Mary-Kate şi Ashley nu sunt chiar identice. În copilărie au fost diagnosticate cu deficit de atenţie şi hiperactivitate şi au fost supuse unor tratamente. Părinţii lor se numesc Jarnette Jones şi David Olsen şi au divorţat când ele aveau numai 8 ani, adică la încheierea serialului lor de debut.
Puştoaicele-minune de la Hollywood au făcut furori în anii 1990 şi au devenit cunoscute în întreaga lume. Au fost distribuite şi în alte producţii pentru marele ecran şi televiziune şi chiar au reuşit să pună bazele propriei companii, Dualstar, prin care şi-au lansat filmele.
În 2004, Mary-Kate şi Ashley au absolvit liceul Campbell Hall School şi s-au înscris la Universitatea din New York, unde au studiat numai un an.
În anul 2012, surorile Olsen au anunţat că renunţă definitiv la cariera de actriţe pentru a se dedica modei. Mary-Kate a suferit de depresie şi a urmat un tratament pentru combaterea anorexiei. Între 2002-2004, ea a avut o relaţie cu David Katzenberg, fiul cofondatorului DreamWorks.
S-a cuplat apoi cu Stavros Niarchos III (în 2005), Maxwell Snow (2006-2007), artistul Nate Lowman (2008-2010), Olivier Sarkozy, fiul fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, din aprilie 2012.
Ashley a avut şi ea mai mulţi iubiţi: din 2001 până în 2004, a fost în cuplu cu Matt Kaplan, din 2004 până în 2005 cu Scott Sartiano, în 2007 cu Greg Chait şi Lance Armstrong, din 2008 până în 2011 cu Justin Bartha şi, din 2011, din nou cu Matt Kaplan.
În anul 2007, surorile Mary-Kate şi Ashley Fuller Olsen au fost incluse de revista "Forbes" în topul celor mai bogate vedete, cu o avere de 100 de milioane de dolari. Chiar dacă şi-au ratat cariera în domeniul filmului, cele două gemene nu o duc nici acum prea rău. Din 2001, surorile Olsen au o linie de haine şi accesorii de frumuseţe pentru fetele cu vârste între 4 şi 14 ani, care se vând în magazinele Walmart. În 2007, ele se implică puternic în modă ca stiliste şi lansează marca de haine OlsenBoye. La 4 iunie 2012 primesc Premiul creatorilor anului la categoria Modă feminină, echivalentul Oscarului în modă.
- Între 1986-1995, au jucat în serialul "Full House".- În 1992, joacă în filmul "To Grandmother's House We Go"- În 1993 înfiinţează compania Dualstar- În 1995, joacă în filmul "It Takes Two " alături de Kirstie Alley- În 1998, gemenele sunt distribuite într-un nou serial, "Two of a Kind"- În 2004, gemenele joacă în ultimul film, "New York Minute".