Vin Diesel: «Te iubesc, frate! Eşti jumătatea mea!»
Peste 6.000 de oameni au luat cu asalt ieri centrul oraşului Los Angeles să îşi ia adio de la Paul Walker, starul din „Fast and Furious”. Cel mai emoţionat dintre toţi a fost „durul” Vin Diesel, de 46 de ani, care a izbucnit în lacrimi.
„Când am auzit că a murit am sărit direct în avion şi m-am dus glonţ la el acasă. M-am întâlnit cu mama lui. Credeam că familia lui are nevoie de mine şi de tăria mea. Când am intrat în casă însă a fost invers. Am izbucnit în lacrimi când mama lui m-a îmbrăţişat şi mi-a zis: „Îmi pare rău!". Am zis: „Vă pare rău? Tocmai aţi pierdut un fiu... şi încercaţi să mă consolaţi pe mine?". Atunci mama lui Paul mi-a zis: „Da, dar tu ţi-ai pierdut jumătatea!". Am început să plâng ca un copil", a povestit Vin Diesel pentru LA Times.
Diesel a ţinut să scrie pe pagina lui de internet aceste vorbe: „Frate te voi iubi mereu. Tu eşti jumătatea mea în film şi în realitate". Paul Walker s-a stins din viaţă la 30 noiembrie, în urma unui groaznic accident rutier în care a ars de viu alături de prietenul său Roger Rodas, de 38 de ani.
Raportul toxicologic al celor două cadavre va fi remis publicităţii peste opt săptămâni. Familia a anunţat că zilele acestea va organiza funeraliile la biserica North Park, din Los Angeles, la care sunt aşteptaţi mii de fani din întreaga lume.
Timişoara
Paul Walker comemorat cu drifturi la Cluj. Motoare cu sute de cai putere sub capotă au „plâns" vineri la Timişoara şi în Cluj, jelindu-l pe actorul american Paul Walker care s-a stinms din viaţă la doar 40 de ani. Fanii filmului „Fast and Furious" din cele două oraşe de la noi au păstrat un moment de reculegere în memoria actorului şi au aprins lumânări rugându-se pentru el. La Cluj, mai mulţi tineri au făcut drifturi în faţa Sălii Sporturilor „Horia Demian".