Jennifer Lopez, acuzată de hărţuire sexuală! Dezvăluiri incredibile
Rodrigo Ruiz a dat-o în judecată pe Jennifer Lopez cerându-i 10.000 de dolari, pe motiv că l-ar fi hărţuit sexual.
Bărbatul susţine că diva i-ar fi trimis nişte scrisori prin care i-a cerut poze cu el în pielea goală şi un CD demo. Ruiz se plânge că Jennifer Lopez l-a făcut să creadă că are şanse în cariera muzicală şi că poate visa la o relaţie amoroasă cu ea.
Dar promisiunile sale au fost în zadar. În cele din urmă, Ruiz a fost atât de deprimat, încât a trebuit să ceară ajutor unui psiholog.
S-a descoperit deja că scrisorile pe care bărbatul le-a primit au fost trimise prin intermediul unei cutii poştale care aparţine unei femei de 53 de ani din Los Angeles.
Agentul divei spune că aceasta nu l-a cunoscut niciodată, nici măcar nu a auzit de el.