Se crede sexy la 46 de ani. O englezoaică a hărţuit o întreagă echipă de fotbal!

3 februarie 2014 11:34   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Echipa de liga a patra engleză Burton Albion e în aceste zile în centrul unui scandal sexual provocat de o fostă angajată a clubului, Kerry Miller.

În vârstă de 46 de ani, Kerry i-a trimis în judecată pe oficialii celor de la Burton, după ce aceştia din urmă au acuzat-o în presă că îşi făcuse un obicei din a intra neanunţată în vestiarul echipei, în momentele în care jucătorii se schimbau sau erau la duşuri. "S-a întâmplat acest lucru de cel puţin 15 ori", a susţinut preşedintele lui Burton, Ben Robinson.

Kerry Miller, care lucra la departamentul admninistrativ, a negat spusele preşedintelui, însă a mărturisit că a avut o aventură cu fundaşul Ryan Austin şi că i-a trimis fotografii cu ea dezbrăcată atacantului Billy Kee.

"N-am intrat în vestiar decât de patru ori şi atunci am bătut la uşă", s-a apărat Kerry, mamă a trei copii, în faţa unui tribunal din Anglia.

Până la urmă, tribunalul din Leicester a respins acţiunea lui Kerry, dovedindu-se pe baza martorilor că blonda de 46 de ani era o prezenţă constantă şi neanunţată în vestiarul fotbaliştilor de la Burton.

Mai multe