Marc Anthony e din nou singur. Cântăreţul i-a dat papucii fiicei de miliardar

10 februarie 2014 10:15   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Marc Anthony este din nou un bărbat liber. Cântăreţul latino s-a despărţit de Chloe Green după doar un an de relaţie.

Artistul de 45 de ani şi moştenitoarea Imperiului topshop sunt împreună din februarie 2013, s-au despărţit în aprilie, dar în iunie formau din nou un cuplu.

Fostul soţ al lui Jennifer Lopez (44 de ani) i-a dat papucii tinerei de 22 de ani, imediat după gala premiilor Grammy, care au avut loc la 26 ianuarie.

Motivul despărţirii pare să fie programul încărcat al amândurora şi distanţa dintre ei, Chloe locuind la Londra, iar Marc fiind prin turnee muzicale, potrivit unor surse, citate de US Weekly.

Marc are gemeni în vârstă de cinci ani, Max şi Emme, cu fosta lui soţie Jennifer Lopez, şi încă doi băieţi, Cristian (13 ani) şi Ryan (11 ani) cu prima nevastă, Dayanara Torres. Marc mai are o fiică, Ariana, în vârstă de 19 ani, cu fosta iubită Debbie Rosado.

Mai multe