Un român vrea 2,5 milioane $ că Stallone i-a furat ideea
Sylvester Stallone (67 de ani) şi Arnold Schwarzenegger (66 de ani) vor da „Testul suprem” cu românul Lucian Ciuchiţă. Scenaristul îi acuză pe producătorii „Escape Plan” că i-au furat ideea. Românul vrea să-i dea în judecată, dacă nu vor cădea la pace cu el.
Lucian Ciuchiţă nu se lasă intimidat de renumele lui Rambo! Scenaristul a declarat joi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Uniunii Cineaştilor din România, că nu va trece cu vederea furtul intelectual al producătorilor americani.
Ciuchiţă a văzut filmul „Escape Plan" şi a fost şocat: semăna foarte mult cu filmul „Prizonierii Apelor", al cărui scenariu l-a scris în urmă cu doi ani.
Scenaristul n-are de gând să stea cu braţele încrucişate şi vrea să iniţieze o acţiune penală în România şi în Statele Unite împotriva celor care i-au furat ideea. Din câte se pare, Sylvester Stallone a lucrat şi el pe scenariul filmului „Escape Plan - Testul suprem".
Dacă nu vor ajunge la un acord privind banii care i se cuvin din drepturile de autor, cineastul e hotărât să facă toate demersurile pentru a „recupera prejudiciul provocat de furtul intelectual şi de tragere la răspundere pe autorul furtului".
Dacă instanţa îi va da dreptate, Lucian Ciuchiţă ar putea primi 2,5 milioane de dolari (circa 8 milioane lei), reprezentând 5% din bugetul filmului (50 de milioane de dolari, n.r.), potrivit „Legii privind dreptul de autor" din SUA. Ciuchiţă este convins că va câştiga, iar Sylvester Stallone va primi o amendă de 1 milion de dolari şi până la 10 ani de închisoare. Pelicula „Testul suprem" („Escape Plan") a avut un succes răsunător în 2013, cu încasări de 137 de milioane de dolari.
Click! Spune
Filmul „Testul Suprem” („Escape Plan”) a fost lansat în România pe 25 octombrie 2013. I-a avut în distribuţie pe Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger şi 50 Cent. Cu un buget de 50 de milioane de dolari, producţia a avut încasări uriaşe la nivel mondial, aproape 137 de milioane de dolari.