Orlando Bloom suferă de dislexie

4 iunie 2010 22:18   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Orlando Bloom a dezvăluit că suferă de dislexie, o tulburare nervoasă ce se manifestă prin dificultatea de a citi şi de a înţelege ceea ce se citeşte.

Actorul din "Piraţii din Caraibe" a vorbit despre eforturile pe care le depune atunci când trebuie să-şi memoreze replicile, mărturisind că este nevoit să se străduiască mai mult decât orice alt actor, potrivit ContactMusic.

Starul britanic, ce are o relaţie cu modelul Miranda Kerr, a povestit că mama sa l-a motivat să încerce să-şi depăşească condiţia, promiţându-i că-i va cumpăra o motocicletă când va reuşi să citească 50 de cărţi. "M-a încurajat să citesc mult şi să mă descurc cu dislexia. Dar nu am ajuns la 50 de cărţi, aşa că nu am primit nici motocicletă", a povestit Orlando Bloom.

De altfel, el nu este singurul actorul care a vorbit despre această problemă. Tom Cruise a povestit că dislexia i-a provocat dificultăţi în obţinerea licenţei de pilot pentru că a avut probleme în a memora teoria.

Actorul, care a reuşit să obţină permisul în 1994, a povestit: "În 1986, când aveam 22 de ani şi jucam în Top Gun mi s-a ivit şansa de a-mi îndeplini visul: să devin pilot. M-am gândit că ăsta este momentul, aşa că am urmat câteva cursuri. Dar poi am dat-o în bară. Când cei din jur m-au întrebat ce s-a întâmplat, le-am spus că eram prea ocupat cu filmările. Adevărul este că nu am putut să învăţ cum se face".

Mai multe