Oscar 2016: Totul despre „Spotlight”, filmul care a câștigat cel mai important trofeu

29 februarie 2016 8:27   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Marea surpriză a celei de-a 88-a ediții Oscar a fost filmul „Spotlight” (2015), în regia lui Tom McCarthy. Acesta a câștigat titlul de la cea mai râvnită categorie, „Cel mai bun film”, cu toate că premiul pentru regie a fost acordat lui Alejandro González Inárritu, pentru „The Revenant: Legenda Hugh Glass”.

Filmul „Spotlight”, care are la bază un fapt real, urmăreşte investigaţia făcută de un grup de jurnalişti de la ziarul The Boston Globe, care a vizat deconspirarea unor cazuri de abuz sexual asupra minorilor în bisericile din Massachusetts. Acest demers jurnalistic, recompensat cu Premiul Pulitzer în anul 2003, s-a dovedit a fi cu atât mai important cu cât a condus, în timp, la alte mii de dezvăluiri ale victimelor abuzului sexual în cadrul Bisericii Catolice, atât din SUA cât şi din Irlanda, Canada sau Australia.

Filmul, inspirat dintr-un caz real

Noul editor Marty Baron (Liev Schreiber) soseşte în vara anului 2001 de la Miami pentru a prelua conducerea ziarului Boston Globe. El trimite echipa Spotlight să investigheze o ştire despre un preot local care fusese acuzat că timp de 30 de ani a abuzat sexual de mai mulţi minori, enoriaşi de-ai săi. Perfect conştienţi de faptul că această demascare a Bisericii Catolice din Boston va avea şi alte consecinţe majore, editorul Spotlight, Walter „Robby” Robinson (Michael Keaton), reporterii Sacha Pfeiffer (Rachel McAdams) şi Michael Rezendes (Mark Ruffalo), cât şi cercetătorul Matt Carroll (Brian d’Arcy James) încep să dezvolte o investigaţie profundă asupra acestui caz.

În timp ce stau de vorbă cu avocatul victimelor, Mitchell Garabedian (Stanley Tucci), şi intervievează câţiva adulţi care fuseseră molestaţi în copilărie, ei îşi dau seama că protecţia oferită de către biserică preoţilor pedofili era cu mult mai extinsă decât şi-au imaginat. În ciuda rezistenţei încrâncenate a reprezentanţilor Bisericii, inclusiv a arhiepiscopului de Boston, Cardinalul Law (Len Cariou), publicaţia Boston Globe publică editorialul său de senzaţie în ianuarie 2002, determinând dezvăluiri similare în alte peste 200 de oraşe din întreaga lume.

Mai multe