Oscarul le va aduce 40 de milioane de dolari

3 martie 2012 14:54   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Câştigătorii de anul trecut al premului Oscar pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă în rol principal au fost Colin Firth, pentru prestaţia din ”Discursul regelui”, şi Natalie Portman, pentru interpretarea din ”Black Swan”.

Mult râvnitele statuete acordate de Academia Americană de Film le-au adus amândurora atât faimă, cât şi câştiguri băneşti.

Actorul britanic, Colin Firth, a încasat 20 de milioane de dolari în numai un an, potrivit Celebrity Netword.

Natalie Portman a câştigat 21 de milioane de dolari. Veniturile încasate provin din contractele de publicitate, drepturile de imagine la nivel mondial, bani obţinuţi de la reviste pentru interviuri şi fotografii exclusive, creşterea cotei ca actor profesionist.

Încasări consistente îi vor aştepta şi pe câştigătorii de anul acesta, Jean Dujardin şi Meryl Streep.

În privinţa francezului Dujardin, francezii sunt mai pesimişti. Ei susţin că Marion Cotillard nu a fost plătită mai bine după ce a luat un Oscar.

Ba mai mult, ea a primit onorarii mai mici ca în Franţa şi a fost distribuită în roluri secundare după ce a luat mult râvnitul trofeu.

Meryl Streep (62 de ani) a câştigat anul acesta premiul pentru rolul din filmul „Doamna de fier”,  la 29 de ani după premiul pentru rolul din ”Alegerea Sophiei”.

Ea a mai câştigat un Oscar pentru rol secundar în 1979 cu filmul “Kramer vs. Kramer”.

Jean Dujardin (39 de ani) a cunoscut succesul în cinema, în 2004, în filmul ”Mariages!” (Căsătorii) .

Anul acesta a dat lovitura cu rolul din filmul mut alb-negru „The Artist”.

Colin Firth (51 de ani) a debutat ca actor de teatru pe scenele londoneze.

După 16 ani a reuşit să obţină Oscarul în SUA. Starul are o avere de 34 de milioane dolari.

Natalie Portman (30 de ani) a debutat în filmul “Leon” în 1994. Dar a reuşit să se remarce în trilogia “Războiul stelelor”.

2011

După 17 ani de la debut, a primit Oscarul. În prezent are o avere de 32 de milioane dolari.

Mai multe