Pamela Anderson vine luni la "Happy Hour"
După Eric Braeden, Fran Drescher şi Vonda Shepard, a venit rândul unui alt star internaţional să se aşeze pe Happylica, celebra canapea de la "Happy Hour", care lasă vedetele fără secrete.
Bomba sexy a tuturor timpurilor a acordat un interviu echipei "Happy Hour", în care a vorbit despre maternitate, nuditate, dar şi despre cum îşi imaginează viaţa la adânci bătrâneţi. Şi dacă Pam nu a putut ajunge în platoul emisiunii lui Măruţă, atunci a mers Happylica la ea, chiar la petrecerea Playboy Mansion Revisited organizată la Snagov, vineri, la care diva a fost invitat de onoare.
La petrecere, prima de acest fel din Europa, Pamela Anderson a stat de vorbă cu Loredana şi a mărturisit că se simte exact ca la conacul lui Hugh Hefner. Pam a vorbit despre cum este să îţi creşti copiii ca mamă singură, despre grija pentru animale, despre cum îşi doreşte să îmbătrânească, despre operaţii estetice şi despre ce părere au copiii săi despre pozele nud care au făcut-o celebră.