Paula Abdul a căzut pe scenă în timpul concertului din Mississippi

22 octombrie 2018 12:41   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

La cei 56 de ani ai ei, cântăreaţa Paula Abdul a căzut pe scenă în timpul concertului din Mississippi. Ea s-a ridicat imediat şi a continuat spectacolul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Paula Abdul a căzut pe scenă în timpul concertului din Mississippi pe care l-a susţinut în cadrul turneului său Straight Up Paula! 2018 Tour, primul ei turneu după 25 de ani. Cântăreaţa Paula Abdul, cunoscută în întreaga lume mai ales datorită hit-urilor “Rush Rush” şi “Forever Your Girl”, cânta piesa “The Promise of a New Day”, când s-a împiedicat şi a căzut îngrozitor. Fanii au fost şocaţi de întâmplare. O femeie a ţipat speriată. Însă vedeta s-a ridicat şi a continuat să cânte ca şi când nu ar fi păţit nimic. Nu se ştie exact cum s-a împiedicat, dar se crede că accidentul a fost cauzat de tocurile prea înalte ale cântăreţei.

Vedeta de muzică pop şi de rythm and blues, Paula Abdul, este astăzi prezentă mai mult ca jurat în show-uri de televiziune. În urmă cu patru ani, vedeta l-a luat sub aripa sa pe dansatorul Michael Dameski, care este cu 34 de ani mai tânăr decât ea. Gurile rele spun că acesta ar fi încă iubitul secret al cântăreţei. Paula ar fi pus ochii pe el, după ce a câştigat concursul “So You Think You Can Dance” din Australia, care i-a adus un câştig de 100.000 de dolari. Cei doi ar fi văzuţi mai tot timpul împreună. La plimbare ies cu câinele vedetei, pe care îl plimbă într-un cărucior ca şi când ar fi copilul lor. Paula Abdul a făcut o obsesie pentru tinerei, fiindcă a avut numai ghinioane în viaţa amoroasă. A fost căsătorită cu actorul şi regizorul Emilio Estevez, între anii 1992-1994, şi cu stilistul Brad Beckerman, între 1996-1998. Paula Abdul, care are o avere de 30 de milioane de dolari, a şocat publicul când a căzut pe scenă în timpul concertului din Mississippi.

Mai multe