Păzea, Minune! Jennifer Lopez s-a apucat să cânte la nunţi
Regii muzicii de petrecere au de acum un competitor redutabil. Adi Minune, Florin Salam, Vali Vijelie, Nicu Paleru sau Emilia Ghinescu trebuie să îi facă faţă lui Jennifer Lopez care, mai nou, a început să cânte la nunţi.
Ce contează că ai în conturi 320 de milioane de dolari? Când iei pe o cântare la nuntă între 1 milion de dolari şi 5 milioane, nu stai prea mult pe gânduri. Semnezi contractul şi te prezinţi la eveniment. Sâmbătă seara, Jennifer Lopez (46 de ani) i-a lăsat cu gura căscată pe ziariştii britanici când a ieşit pe uşa din dos a hotelului de fiţe Dorchester, din Londra. Ea a fost “lăutarul” serii la o nuntă privată la care a participat spuma societăţii londoneze.
La finele lunii martie a cântat la “nunta de un miliard de dolari” dintre Said Guţeriyev şi Khadija Uzhakhovs, care a avut loc în Moscova. J.Lo a fost plătită atunci cu 5 milioane de dolari pentru o oră de spectacol. A venit la eveniment însoţită de cinci dansatori, propria sonorizare şi propriul sunetist, cinci garderobe, propriul coregraf, o echipă de machiaj şi un specialist în lumini şi efecte speciale. Atunci se pare că a prins gustul nunţilor. Şi-a pregătit un repertoriu “de inimă albastră”, de “ascultare”, “de jale şi amor” şi, susţin jurnaliştii de la revista Elle, a reuşit să îi facă să arunce cu banii până şi pe nuntaşii “care aveau arici în buzunar”. În România, tariful lăutarilor se învârte în jurul sumei de 5.000 de euro.
Enrique Iglesias, plătit cu jumătate
Recent căsătorit cu Anna Kournikova, Enrique Iglesias (40 de ani) ştie ce înseamnă muzica la o nuntă. Gurile rele spun că la nunta de la hotelul Dorchester el ar fi fost plătit cu numai 500.000 de dolari, dar nu a cântat decât trei piese, iar una dintre ele a fost în duet cu J.Lo. Enrique are o avere de 100 de milioane de dolari şi este de aproape 8 ani regele muzicii latino, la nivel mondial. Când a ieşit de la nuntă, admiratoarele au sărit pe el.
Iată cât cere J.Lo
5 milioane $ - nunta din martie 2016, de la Moscova, Rusia, dintre Said Guţeriyev şi Khadija Uzhakhovs1,5 milioane $ - aniversarea din iunie 2013, din Turkmenistan, a preşedintelui Gurbanguly Berdimuhamedov1,2 milioane $ - aniversarea din aprilie 2007, de la Londra, Marea Britanie, a lui Andrei Melnichenko şi Aleksandra Melnichenko1 milion $ - nunta din iulie 2011, de la Kiev, Ucraina, a lui Azam Aslanov, fiul unui miliardar uzbek1 milion $ - nunta din februarie 2013 din New Delhi, India, dintre Anu Mahtani şi Sanjay Hinguja.