Pilar, bomba sexy a lui Ramos, arată senzaţional la 39 de ani
Sergio Ramos este unul dintre cei mai buni fotbalişti spanioli ai momentului, fundaşul Realului din Madrid atingându-şi maximul formei sale sportive.
Jucătorul în vârstă de 31 de ani are şi o explicaţie pentru liniştea cu care joacă: acasă merge totul strună! Şi asta pentru că are o femeie foarte frumoasă, dar şi matură, care ţine lcururile în ordine. Ramos este într-o relaţie de cinci ani cu jurnalista Pilar Rubio, o femeie cu opt ani mai în vârstă decât el, dar asta nu-l deranjează deloc! Prezentatoarea TV se menţine într-o formăd e invidiat, chiar dacă i-a născut fotbalistului doi copii, Sergio junior şi Marco.
Pilar îl însoţeşte pe Ramos peste tot unde joacă acesta şi a fost chiar şi în Liechtenstein, la Vaduz, unde Spania a câştigat aseară cu 8-0 şi a făcut încă un pas spre Mondialul din Rusia. Balul a fost deschis chiar de Ramos, care a marcat în minutul 3 sub privirile lui Pilar.
După meci, cei doi s-au întors la viaţa cotidiană, fotbalistul intrând în pregătirile Realului pentru jocul cu Levante, iar Pilar reluându-şi rolul de mamă! Desigur, după o escală în dormitor! Ar fi fost şi păcat!