Pink a anunțat că e gravidă pentru a doua oară! Are deja o burtică proeminentă
Pink (37 de ani), artista laureată a Premiilor Grammy, a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară. Solista a reușit să țină fericita veste departe de ochii și urechile curioșilor, căci a arătat pe rețelele sociale semnele unei sarcini deja avansate.
"Surpriză", a scris Pink pe Instagram, mesaj alături de care a publicat și o imagine în care-și arată cu mândrie burtica deja rotundă și proeminentă. Alături de ea s-a pozat și prima ei fiică, Willow Sage, care și-a așezat capul, iubitoare, pe pântecul în care se dezvoltă frățiorul sau surioara sa.
Pink și soțul ei, motociclistul Carey Hart (41 de ani), au devenit părinți în 2011, odată cu venirea pe lume a lui Willow. Cuplul lor nu a fost lipsit de probleme și încercări, dar au reșit să treacă peste toate, iar acum sunt pe cale să-și mărească familia. Cântăreața și sportivul s-au căsătorit în 2006, după o relație de cinci ani.