Pink i-a tăiat soţului cauciucurile de la maşină. De ce n-a semnat şi actele de divorţ?
Alicia Moore, cum o cheamă în acte pe Pink, şi-a început relaţia sentimentală cu Carey Hart în 2001. Cântăreaţa şi pilotul de motocross s-au îndrăgostit unul de altul la prima vedere, însă relaţia lor n-a fost deloc una uşoară, care să meargă de la sine. Dimpotrivă.
Imediat după întâlnirea lor minunată, a urmat un deceniu tulbure pentru cei doi amorezi, plin de momente de extaz pur, urmate, din păcate, de clipe de coşmar, care erau cât pe ce să-i despartă definitiv. „Monogamia necesită multă muncă!”, vorba lui Pink din The Guardian, în 2017.
Tatuaţi amândoi, alternativi şi ahtiaţi după adrenalină. Cei doi soţi păreau, încă din prima zi, că se aseamănă de minune. Însă, de Ziua Recunoştinţei, în 2003, Pink era atât de nervoasă pe partenerul ei de viaţă, încât a ieşit furtunos din casă, s-a dus la maşina lui din parcare şi i-a tăiat cauciucurile. Şi, în tot acel proces, vedeta s-a mai şi tăiat la mână.