Pique şi Shakira, şantajaţi cu un filmuleţ în care apar făcând sex

18 noiembrie 2015 11:54   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Ziarele din Spania au anunţat că pe piaţă există o casetă în care artista Shakira şi fotbalistul Barcelonei Gerard Pique sunt surprinşi în momente intime. Un fost angajat al celor doi e în posesia filmuleţului.

Cotidianul As spune că respectivul le-a cerut vedetelor o sumă mare de bani pentru a nu face public sex-tape-ul. în Spania, şantajul se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani, însă filmul ar putea fi vândut în alte ţări, acolo unde legea e permisivă şi infractorul nu ar risca nimic.

Până în acest moment Pique şi Shakira nu au confirmat sau infirmat informaţia. Ei sunt împreună de cinci ani şi au doi copii.

Recent, lumea fotbalului a fost zguduită de un alt scandal sexual, în care fotbalistul Mathieu Valbuena şi prietena sa au fost şantajaţi. Jucătorului i s-a cerut 150.000 de euro pentru ca filmuleţul cu imagini intime să nu apară în presă, iar Karim Benzema, de la Real Madrid, se pare că e cel care a intermediat legătura între infractori şi Valbuena. 

Mai multe