Piratul Smee din «Hook» a murit de pneumonie. Avea 71 de ani

30 aprilie 2014 14:07   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actorul britanic Bob Hoskins, nominalizat la premiile Oscar, a murit marţi, la vârsta de 71 de ani, din cauza unei pneumonii. Starul s-a stins din viaţă la spital, înconjurat de familia sa.

Hoskins a anunţat în 2012 că va renunţa la cariera de actor, după ce a fost diagnosticat cu maladia Parkinson. "Suntem devastaţi să vă anunţăm de pierderea dragului nostru Bob", au anunţat văduva lui, Linda, şi copiii Alex, Sarah, Rosa şi Jack.

Bob Hoskins şi-a început cariera jucând în spectacole de teatru, înainte de a se orienta spre cinematografie. A jucat în multe filme, interpretând multe roluri de gangster în anii 1980, înainte de a-şi construi o carieră strălucită la Hollywood şi a devenit celebru cu rolurile interpretate în filmele "The Long Good Friday" (1980) şi "Cine vrea pielea lui Roger Rabbit? / Who Framed Roger Rabbit" (1988).

foto Reuters

Ultimul său rol a fost cel din "Alba ca Zăpada şi războinicul vânător" (2012), care le avea în distribuţie pe actriţele Kristen Stewart şi Charlize Theron.

În 1987, artistul britanic a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar graţie prestaţiei sale din drama "Mona Lisa", în care a jucat alături de Michael Caine şi Robbie Coltrane.

Mai multe