Placido Domingo şi-a recunoscut faptele de hărţuire sexuală. Le-a cerut scuze celor 27 de femei agresate

25 februarie 2020 18:17   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Placido Domingo, în vârstă de 79 de ani, a fost găsit vinovat de hărţuire sexuală în urma unei investigaţii realizate de către Uniunea Cântăreţilor de Operă. Potrivit acesteia, cunoscutul muzician a manifestat un comportament neadecvat, începând cu flirtul şi terminând cu avansurile sexuale explicite, atât la locul de muncă, cât şi în afara lui.

Investigaţia, la care au participat mai bine de 20 de femei care l-au acuzat pe Placido Domingo de un comportament nepotrivit, a scos la iveală atitudinea pe care artistul a manifestat-o de-a lungul timpului faţă de colegele de breaslă. Placido Domingo a decăzut în ochii publicului odată cu apariţia zvpnurilor potrivit cărora este un hărţuitor sexual şi a pierdut o multitudine de contracte şi de concerte, mulţi colaboratori dechizând să întrerupă comunicarea cu acesta. 

La mai bine de jumătate de an de la apariţia primelor acuzaţii, Placido Domingo a rupt tăcerea şi şi-a cerut scuze în mod oficial pentru modul în care le-a tratat pe colegele sale. "În ultimele luni m-am gândit serios la acuzaţiile pe care mi le-au adus câţiva dintre colegii mei. Respect faptul că aceste femei s-au simţit suficient de confortabil încât să vorbească despre acţiunile mele. Vreau să le transmit că îmi pare nespus de rău pentru durerea pe care le-am provocat-o. Îmi asum în întregime responsabilitatea pentru acţiunile mele şi pot spune că am învăţat din această experienţă. Înţeleg că o parte dintre femei nu au avut curajul de a vorbi de teama că profesia lor va avea de suferit. Nu asta a fost vreodată intenţia mea şi nimeni nu ar trebui să se simtă aşa vreodată", a declarat Domingo, în cadrul unui comunicat de presă. 

27 de femei au fost hărţuite de renumitul muzician 

Investigaţia a fost efectuată de o serie de avocaţi angalaţi de către Uniunea Muzicienilor şi a dezvăluit că peste 27 de persoane au fost tratate în mod nepotrivit de către Placido Domingo în ultimele două decenii. Artistul le-ar fi făcut propuneri cu caracter sexual şi s-ar fi folosit de poziţia de putere pe care o deţinea, arată raportul, potrivit variety.com. 

Dacă atunci când au apărut primele acuzaţii la adresa sa, în august 2019, Placido Domingo a negat vehement şi a subliniat că atitudinea sa a fost una corectă şi că acţiunile au fost consensuale, iată că acum şi-a schimbat radical discursul şi recunoaste, în mod clar, că a hărţuit sexual mai multe persoane. 

Mai multe